Raționalizare.

Raționalizare

             (Isabella Aim)

 Explozii de ciudate sentimente,
 Vorbe haosat de coerente,
 Încredere multă ai,
 Memoria uită și intră toată într-un pai.
 Sorbi mintea stingherită,
 Imaginea ta se pierde în depărtare,
 Deși influențabil, e negăsită,
 Sentimentul reciproc moare.

 Liniștit ții cerebelul în mână,
 Grijă să ai, să nu treacă vreo furtună,
 În strigăt parșiv te prefăceai,
 Apărea altă figură și din nou te mințeai.
 Îmi mut inima pe inelar,
 S-o controlez așa an de an,
 Timpu'o vrea întreagă, da'tu o îndoi.
 Nu vrei mutualitate, pentru amândoi?

 Ne regăsim constant în dinamica spontaneitate,
 Jonglăm cu cuvinte în speranța că poate-poate,
 Anosta simțire își spune cuvântul,
 Obișnuința ne mângâie gândul.
 Rece e acum între conexiuni,
 Ne pierdem vocea miligrame-n minciuni.

Basm de zi cu zi.

Basm de zi cu zi

               (Isabella Aim)

 Ne place să trăim,
 Dar și mai mult,
 Ne place să supraviețuim..
 Prin lucruri întortocheate,
 Prin care se găsesc bucăți sparte.
 
 Ne place să schimbăm, să lipim,
 Întotdeauna speciali să fim.
 Să iubim diferit,
 Să fim incerți,
 Să credem în întâmplător,
 Să găsim motiv în el,
 Dar ne pierdem în misteriosul lui odor.
 
 Ne place să gândim întrebări,
 Tot noi să scoatem răspunsuri din flori,
 Să blamăm fără să încetăm,
 Ca mai apoi să regretăm.
 
 Uităm că viața e un basm rațional,
 O poveste cu sfârșit mult prea infinit.
 Totul își are ritmul său normal,
 Universurile noastre ciocnindu-se în transfinit.

Jocul mintii.

 Jocul minții 

              (Isabella Aim) 

  

 Lucruri ce trec prin minte,  

 O listă cu o mie de simple cuvinte, 

 Îți țin inima închisă 

 Țin dorul mult prea-proape, 

 Eternitatea se lasă din ce în ce mai greu pe pleoape. 

  

 Ochi blânzi, căprui se uită în gol. 

 Când sufletul e și el în viscol. 

 Fată-copil îi lovești cu al tău joc sublim... 

 Când tot e altfel și nu mai e pueril, 

 Te răpești în a ta emisferă, 

 Îți imaginezi că totul interferă. 

  

 Rupi gratiile din jur, 

 În tine moare ceva, 

 În tine se naște ceva, 

 E nou, e haos, e repaus, 

 Creierul ajunge la un popas. 

  

 Nu știe ce vrea, își ia bun rămas. 

Frica.

Frica

          (Isabella Aim)

 Crezi în simțiri? 

 În priviri și iubiri.. 

 Mângâieri plăcute umblate în nestiri. 

 În suflete moarte paradoxate de-ale lor umbriri.. 

  

 Dezghețate parcă din înalte sicrie, 

 Mintea ta replici încontinuu scrie. 

 Negi spontan un univers oricum incert, 

 Îl ții doar pentru tine, blocat în suflet. 

  

 Până nu mai resimte bine, 

 Și nu-ți mai umplu venele doar de mine. 

 Un clișeu ce se întâmplă fără oprire, 

 Până te simți abandonat în propria ta umbrire. 

Rece.

Rece

     

      (Isabella Aim)

 

 Frigul îți urla, 

 Tăcerea te înconjura, 

 Gri-ul nocturn te acoperea. 

 Colorat sufletul tău zâmbea. 

  

 Conturul toamnei te ademenește, 

 Patul din ce în ce mai greu se încălzește, 

 Îi e teamă și ascunde furtuna, 

 Dar la tine se întoarce și îți-ntinde mâna. 

  

 Mâini reci, pentru asta viața se zbate. 

 Mâini calde, întinse spre văzul din spate. 

 Răniți să nu mai fim, 

 Spre drumul aortei ne atintim. 

Minți psihotice

*sursa: weheartit*

 Minți psihotice 

                        Isabella Aim

 
 El vrea să plece,
 Din mintea ta, altundeva să încerce,
 În minți mult prea bolnave,
 Secate...pătrunse de alte nave.
 
 Cu toți suntem schimbați,
 Devenim automați,
 Și căutăm neîncetat,
 Un suflet de schimbat.
 
 Nu știm să mai iubim,
 Ochii buni noi îi ferim,
 Însă știm să zăbovim.
 În inimi ce nu ne vor, cerșim!

Femeile au coaiele mai mari decât bărbații, iar bărbatul care nu face eforturi este inutil.

Femeile au coaiele mai mari decât bărbații, iar bărbatul care nu face eforturi este inutil.  

  

 Deși am scris-o așa, gândirea mă obligă să scriu introducerea invers: Pentru că bărbatul care nu face eforturi este inutil, ca rezultat, în epoca modernă femeile au coaiele mai mari decât bărbații. Nimic nou până acum, știu...doar câteva cuvinte în plus.
 Cum ziceam în articolul anterior, cum că o ea, femeie ideală își pune dresurile negre pentru tine, nu mă refeream că tu ești pe primul plan și plăcerea ta contează cel mai mult. Crede-mă, ea își ia dresurile negre până peste genunchi de fapt, pentru că se simte ea sexy și asta îi permite să fie dominantă și să facă ce vrea din tine...ba chiar să te facă și să spui asta. Dar asta nu înseamnă că nu îi place să preiei cârma imediat după și să o împingi spre un perete, rece. (te va ierta, îți spun eu! și nu...nu răcește!)
 Când ea domină, pur și simplu nu trebuie lăsată să domine până la capăt. Fă efortul s-o întrerupi.
 La fel și cu abordarea unuia față de celălalt, în ziua de azi bărbații prea s-au învățat să le lase pe femei să aibă coaie mai mari ca ei, ba chiar le invită la acest eveniment minunat. Ceea ce dragilor, nu e tocmai ok, pentru că din ce în ce...rămâneți voi fără ele. And guess what...we do need them!
 Viața noastră e un joc. Iar toate jocurile, absolut toate merg după anumite reguli. Femeia e cea care pornește o mică flacără, bărbatul o extinde, femeia o întreține.
 Pentru ca bărbatul s-o extindă are nevoie de efort. Câteodată psihic, câteodată fizic, dar recunosc...cel mai adesea da, intelectual. Trebuie să știe să gâdile intelectul în așa fel încât s-o extindă peste tot. Pentru că dacă ajunge în încăperea fiecărei emisfere, ajunge la tot. Ajunge la ea.
 Întreținerea ei mi se pare într-adevăr cea mai importantă. Pentru că ai nevoie de informații și foarte multe conexiuni. Ai nevoie să fii acolo atât psihic, atât fizic, atât subtil, atât nu, să fii toată. Să te dai pe tine și în același timp să știi să întreții misterul.
 So ladies...vedeți de ce aveți coaiele mai mari decât ei?!
 Dar înainte să ne bucurăm prea tare, o flacără nu merge întreținută fără să fie extinsă...de aceea bărbatul care nu face eforturi este inutil.

 Succesul este dependent de efort. Iar atunci când câștigi o femeie, este un succes! 

ISABELLA AIM :)

Răsărit.

*sursă foto: weheartit.com *

 Răsărit 

             (Isabella Aim)

 Un dor venea spre tine,
 Simțit de nicăieri,
 Întâmplător se întreba de ziua de mâine,
 Trecut de-atâtea primăveri.
 
 Cu al său chip umbrit,
 Privind spre răsărit,
 De nostalgia dorului amorțit,
 Corpu-i fermecat, aproape adormit.
 
 În asfințit vorbea,
 Cu glas firav și armonios,
 Inima doar pe ea o vedea,
 Om cu suflet curat și frumos.

Un semn

*Sursă foto: weheartit.com*

Un semn

         Isabella Aim

Aștepți un semn, 

Aștepți un surâs, 

Un zâmbet fals? o bucată de scris. 

Aștepți la nesfârșit, convins. 

  

C-o vară de neuitat, 

Ceva să te schimbe, 

Îți dorești anticipat, 

Privirea care se simte... 

  

Sclipirea plutește spre tine, 

Plutește înapoi, 

Îmbătată de glasul inimilor purtate de doi. 

În infinit își are drumul spre tine, 

Ne săgetează pe amândoi. 

Femeia.

El trebuie sã știe cã ești specialã. Și cum va ști asta un copil fãrã experiențã?

 Iar deja, un om cu experiențã îl denumim...bãrbat. Bãrbatul știe ce vrea, ce cere și pentru ce cere. Ca sã știe cã ești specialã, trebuie sã treacã prin multe femei ( nu, nu chiar atâtea, nu te gândi la prostii!). Tot felul de femei. Sã diversifice, sã recunoascã atunci când sunt toate la fel, sau când una e diferitã. Și atunci e momentul în care își va da seama, chiar el însuși cã e capabil de propria decizie și cã știe ce își dorește.
Când ea pare la fel de experimentatã în teorie, dar îl pãcãlește, ea doar încearcã sã fie. i îi iese. Ea e diferitã pentru cã vorbește diferit, se îmbracã diferit, gândește diferit! În propriul stil. Este atât de imprevizibilã cu ceea ce face și ce spune încât el este frenezie. Îl fascineazã cã nu poate sã o citeascã orice ar fi, pentru cã ea nu exprimã cuvinte clare, ea știe cã trebuie sã fie halucinogena pentru cã de lucrurile halucinogene nu s-a plâns nimeni pânã acum, ba din contrã. Știe cã acest aer îi oferã exact porția de enigmã necesarã pentru energia masculinã. Iar energia masculinã cautã provocare, libertate, pe când energia femininã trãiește la intensitate maximã din punct de vedere emoțional.
 El este intrigat de energia ei și nu poate s-o lase sã plece.
 Cred și eu...vibe-ul ãsta îl vrem toți. Sã fim trezi și sã ne simțim îmbãtați de o persoanã, practic asta ne dorim cu toții, pentru cã pretindem cã nu ne mulțumim cu jumãtãți de mãsurã.  Și așa îmbãtați, am auzit eu cã suntem mișto, frate. Cine dracu nu e mișto, atunci când e fericit?! Fericirea aia profundã de simți cã nu se mai terminã și crezi cã o sã fii așa mereu. Ce bine se simte! Sã râzi non stop, sã mai dai un shot de..ceva din când în când, care contribuie prietenesc la starea ta.
 Și chiar dacã o lași sã plece, o vrei înapoi, devi din nou lucid și îți dai seama cât e de diferitã, cât e de frumoasã pe interior și inocentã. (greu de crezut cã e aceeași persoanã care seara își pune dresuri negre pânã la genunchi pentru tine, huh?). Câtã energie debordantã și misterioasã îți transmite. E ca și cum porii se conecteazã și acapareazã corpurile într-o afecțiune pe care puțini o simt.

 Ea e femeia pe care toți o vreți și nu știți sã vã exprimați în așa fel încât sã se înțeleagã cã o vreți.
  Și dacã stau sã mã gândesc, cum ați cere?
 "Vreau și eu puținã bunãtate, frumusețe, inocențã și nu prea, mister...toate amestecate cu puținã poezie?"

Isabella Aim

Reverie

 

Reverie

            (Isabella Aim)

 Lumină pe tejghea, 

 Ploaia s-a retras, 

 Întuneric în mintea mea, 

 Universul te ține în suspans. 

  

 Marea te așteaptă, 

 Nisipul și el să mângâie obrazul, 

 Hamacul îți face lin balansul, 

 Muzica oprește haosul. 

 Din mintea ta nefastă. 

  

 Sub cer liber cânți, 

 Proptită de-o umbrelă, 

 Lângă tine el își contopește sufletul de-al tău, 

 Marea e ca o acuarelă. 

  

 Sufletele se atrag demult, 

 Bucăți din ele-s activate, 

 Privirile 'totdeauna par calde, 

 Îndrăznelile nu ne ajung. 

Și când...

  

* Sursă foto: imgur.com *

Și când...

         (Isabella Aim)

 Și când totul se destramă,

 Parcă miroase iar a toamnă,

 Si când noaptea s-a sfârșit,

 Sentiment de neclintit.

 

 Fumam ultima țigară.

 Vântul înconjura trupurile,

 Răsăritul ne apăsa genele,

 Inima țipa ca o fanfară...

 

 Degetele învăluiau coapsele,

 Pielea mea te îmbrățișa imaginar.

 Buzele- ți fugeau spre mine,

 Se opreau...

 Buzele-mi șopteau mereu,

 Corpul meu vorbea prin mine,

 Ochii îți luminau drumul,

 Până la sufletul meu.

Tămăduire

 

*Sursă foto: paginauniversala.ro *

Tămăduire 

                    (Isabella Aim)

 Un val te-a stingherit,
 Vuietul te-a năucit,
 Ochii râd ascunși,
 Spre ochi ușor misterioși.

 Inima pompează în neștiință,
 Sânge albastru în a ta prezență,
 Nisipul te trage, te ține pe loc,
 Să poată să vindece, te prinde de mijloc.

 Un zâmbet îți luminează chipul,
 Totul își urmează ritmul,
 Soarele topește zidul,
 Inima-și urmează ghidul.

În goana după alb

*Sursă foto: weheartit.com*

În goana după alb

 (Isabella Aim)

 Totu-i verde, totu-i alb,
 Sufletu-i gri, ar trebui purtat într-un tanc.
 Cu toții însă îl acoperim cu pudră de talc,
 Așa totul devine din nou alb.


 Tot ce-ar trebui să însemne real...
 S-ar echivala în boem amical,
 Luna intră în piele,
 Creierul tripant aleargă prin castele.


 Gazon iese din stele,
 Stropit ușor cu bere,
 Luna intră nemaivăzut în vene,
 Trupul dansează ațintit în podele.

Efemerul

* Sursă foto: decorative.ro *

Efemerul

         (Isabella Aim) 

 Iubire multă, arătând deloc,
 Iubire multă, separată de foc.
 Orgoliul învinge...
 Iubirea ușor se stinge.

 Mă vezi, regreți,
 Te văd, suspin,
 Rapid te-mbeti,
 Cu al meu aspru venin.

 Simți totul și nimic.
 Sentimente efemere?
 Simt imensul gol în viscere.
 Dar parcă te mai iubesc un pic.

 Sentimente cunoscute ne cuprind,
 Dorul ne leagă,
 Te abții, dinții scrajnind,
 Dorul pe amândoi ne leagă.

 Cuvinte ne-am spune...
 Din cele dulci de altă data,
 Dar ne spunem pe nume,
 Resemnați pe moment de-ndata,
 Plecăm înlăcrimați.

 Deși interiorul ne urlă: "Nu plecați!"