Un drum spre necunoscut
-Isabella Aim-
Orice anotimp e un rămas bun necondiționat.
Apoi, mai apari tu, ca un cofactor degerat.
Mă încerci și tu ca timpul.
Fără să-mi lași opțiune de regenerat.
E frig în jur, în inimă e frig.
Zâmbesc, deși îmi vine să strig.
Intrig, spre un drum aprig.
Culoare goale m-avântă și mai tare spre sihastru.
Mă întreb dacă în capul meu se poate mai dezastru?!
Prin câte să treci,
Să poți fii la un moment dat astru?
Că tensiunea se-agață de fiecare neuron,
Celule alinate în același sincron,
Poposim împreună mereu…pe-același peron.
Cel mai adesea făcut din gudron.
