11.11.

11.11.

                          (Isabella Aim)

 Unsprezece mâini, unsprezece linii, 

 Unsprezece stele, unsprezece inimi. 

 S-alegi, s-ajungi în adâncimi. 

 Sufletu' cu adevărat să reanimi.  

 Vibrații pe cer, în aer și-n sine, 

 Această zi în palma ei ne ține. 

 Vorbeam adesea de-al minții autocontrol, 

 Cu ochiul ei fac peste tot ocol. 

 Cu pași melodioși îi sunt tenor. 

 Pășesc iluminat de-al sufletului sonor. 

 Și simt, și urlu și iar simt, 

 Până devine totul incolor. 

 Cu al meu glas înțelept mă-ndrum încetișor, 

 Femeie empatică, pe drum ispășitor.  

Omul care e mereu acolo.

*https://www.123rf.com*

 Omul care e mereu acolo

 Omul care e mereu acolo, e întotdeuna atractiv? 

 Stau în pat, mă învelesc, îmi e încă frig. O idee nu îmi dă pace și trebuie să mai scriu și eu pe blog. Ah.  

 Mă gândesc la diverse situații, oare un om mereu acolo pentru voi e la fel de neatractiv ca și pentru mine?  

 Gândește-te la începutul unei relații de exemplu, când nu ești sigur de cel de lângă tine, crezi că asta înseamnă să ai fluturi în stomac?  

 Se poate să contribuie, dar desigur nu e numai asta.  

 Oricum, în general, cine vrea ca persoana de lângă tine să fie la dispoziția ta 24/24? E ridicol. Asta nu e iubire în primul rând, e obsesie. 

 Unii din voi ar întreba care este diferența.  

 Ei bine, obsesia pentru un om îți umple unul din goluri, care poate fii important pentru tine în acel moment. Moment în care tu crezi că ești fericit, dar de fapt doar depinzi de o persoană. Și crezi că dacă îi faci pe plac și îi dai de înțeles că ești mereu acolo, te va iubi și ea.  

 Dă-mi voie să îți spun, că nu e chiar așa, dacă tu crezi că primești iubire, s-ar putea să te înșeli. În schimb, s-ar putea să primești interes, folosire, zâmbete false însoțite de dovezi la fel de false de afecțiune. Dar cine ești tu, să nu crezi în ele. Speranța moare ultima, nu? 

 Nu. Încetează. Respectă-te. Poate omul tău nu va fii mereu acolo pentru tine să te asigure din jumătate în jumătate de oră că e totul ok. Dar va fii mereu acolo proclamându-te, dându-ți un titlu, protejându-te. Totul într-o notă de acțiune normală. Fără povești universale karmice, fără drame, fără noțiunea de timp.  

 Iubirea în schimb, îți umple TOATE golurile. Înțelegi ce zic?  

 Iubirea e liberă, iubirea e sigură, iubirea e mereu acolo pentru că așa e, dar mai ales...când trebuie! Pentru că ea știe, involuntar. Iubirea se întoarce, atunci când trebuie. Ea simte, ea știe, când tu vrei. Ea e răbdătoare, ea nu e dependentă la rândul ei.  

 Acum te întreb, omul tău, cel care e mereu acolo, e atractiv?


- ISABELLA AIM. 

În miez de noapte.

În miez de noapte

                           (Isabella Aim)

 În miez de noapte,
 Când te gândești ce-i bine,
 Prin urlete de stele,
 Prin risipiri de nori,
 Îndemni din nou iubiri,
 Chiar și de mult migrate,
 În miez de noapte, tu,
 Resimți din nou sclipiri.

 Pasiuni certate,
 Vene întortocheate,
 Visând la ce-au negat,
 În miez de noapte, ele,
 Își recunosc regretul,
 Dar doar ele însă...împătimesc secretul.

 În miez de noapte,
 Răsuna indiscret,
 De ce,
 Când doar dup-afecțiuni deșarte,
 Poți fii adevărat poet.

Ochii albaștrii.

Ochii albaștrii  

            (Isabella Aim)

 
 Fără să vreau i-am întâlnit,
 Mi-au pătruns retina,
 M-au năucit!
 Aerul greu mă clătina.
 
 I-am căutat peste tot,
 De teama că nu am să-i mai văd...
 Aș fi mutat bucată de timp din loc,
 Să mai împing spre viitor.
 
 Ce cauți tu? întrebarea macină sufletul.
 În timp ce eu ajung la validare cu al meu.
 Nu ne-am cuprins cum am fi vrut.
 Acum suntem doar un regret neștiut.
 
 Conectați un pic prin fir spiritual,
 Prinși într-un prezent barbar,
 Lăsăm să treacă lunile neutral.
 Doar pentru un sentiment fundamental.
 Contând pe un destin sortimental.

Conexiune

 Conexiune 

         (Isabella Aim)

 Murim eterni și arzători de pasiune,
 Deși constant renunțăm la lucruri bune,
 Murim mai des în al nostr-interior,
 Simțim din ce în ce mai puțin adevăratul fior. 

 Te conectezi mai des,
 Fiindcă tu cauți umanitate,
 Sperând în același timp în propria autoimunitate.
 Dar ea! retroacțiune a ales.

 Îndrugi ceva de sensibilitate,
 Copilul furios din tine, ceva ce nu mai poate.
 Sângele-ți fierbe într-o temătoare misoginitate.
 Ea privește și se desfată de departe.

 Te calcă ego-ul pe propria coadă,
 Devii nesigur la a ei deșteaptă dovadă.
 Te-aș întreba pentru ce atâta șaradă?
 Dar am plecat și mi-am lăsat inimă în zăpadă.