Interdependența sufletului
- ISABELLA AIM -
Într-o zi frumoasă de sfârșit de octombrie,
stăteam liniștită în camera mea..pentru că în sfârșit terminasem și eu
cursurile mai devreme și chiar mă gândeam
că aș face și eu ceva interesant, aș purta o discuție controversanta.
M-am axat până la urmă pe treburile casnice, pentru ca…ce să faci când ești
singură în Franța ? haha
În timp ce scoteam rufele din mașină,
prietena mea a intrat în vorbă cu mine, aproape că îi auzeam glasul entuziasmat
la jumătate de metru. Am lăsat-o să îmi povestească savurându-i entuziasmul cu
zâmbetul pe buze, pentru că eram atât de fericită pentru ea că în sfârșit se
îndrăgostise. Parcă glasul ei nu mai simțise atâta fericire până acum. Era primul tip cu care îmi trimisese poze,
like woaaa.
După am
înțeles care era problema…el era într-o relație de mulți ani, iar ea nu putea
practic să facă nimic. Deși din toate poveștile eu înțelegeam destul de clar că
era vorba despre o chestie reciprocă.
Dar nu avem de unde să știm, pentru că bărbații se împart într-o mie de
categorii, dar nu acesta e subiectul. Nu avem de unde să știm pentru că urma să
îl mai vadă o singură data, pentru că i se termina practică actuală și trebuia
să își vadă de drum. Brusc entuziasmul îi coboara…
« Când
mă gândesc că mi se termină povestea… » a spus. Simțea atât de mult, încât îi
era frică de cum s-ar simți după.
Dintr-o data o întrebare pe care mi-am pus-o pentru prima data mi-a venit în
minte. Dar oare universul și sufletul sunt certați ?
I-am spus că nu ai cum să îi comanzi
sufletului, că el « gândește » independent de ține. Eu cred că există o maaaare teorie în ceea ce
privește sufletul uman, dar nu înțeleg de ce nu o căutăm toți, pentru că e
fascinanta…cel puțin printre neuronii mei.
Tot ce
se întâmplă în această lume este : UNIVERS și SUFLET.
Ne întâlnim un anume SUFLET pereche pentru că așa își dorește UNIVERSUL.
Cred
mai ales într-o anumită teorie, așa îi spun – teoria sufletelor pereche.
Din moși strămoși se spune că atunci când un om moare, sufletul se desparte de
corp. Restul ? E enigmă. Ei bine, eu…imi
imaginez cum sufletul pleacă atunci când e pregătit, se desparte de corp și ca
un balon colorat se ridică din ce în ce mai sus. Când ajunge suficient de sus
se sparge în XY bucăți. Din acele bucăți se construiesc alte ființe umane,
ființe care capătă încă un pic din gena anterioară. Ființe care pleacă, la fel ca orice ființă
când îi vine rândul, să își caute « jumătatea ». Adică
exact aceeași dimensiune de bucată de suflet din care el a fost construit. Din
păcate pe parcursul drumului lui întâlnește doar bucățile mici de suflet, care
în mod aparent se îmbină perfect, dar dacă am putea să privim înăuntrul nostru,
am înțelege exact ce se întâmplă. Iar bucățile mici de suflet ne învață ce este
durerea, disperarea, frustrarea, dar într-o anumită măsură în care atunci când
întâlnim fericirea s-o întâmpinăm sincer, modest și să fie exact ceea ce
trebuie. Astfel că persoanele din jurul
tău îți spun « O să știi atunci când vine ! » încât în orice bucată de suflet
am început să căutăm “stiutul”.
Nu mă întreba pe mine despre asta, nu l-am
cunoscut, nu știu să îți dau sfaturi despre cum se simte, dar ți-aș spune să
simți tot ce ți se ivește în drum la intensitate maximă, dacă nu știi să îl
recunoști tu pe el, poate te recunoaște el pe tine.
« Să iubești poate costa foarte mult, dar să nu iubești costă
întotdeauna mai mult, iar cei care se tem să iubească află că dorința de
dragoste este un gol care le răpește bucuria din viață. – Merle Shain “
